Constantin P. Popescu

Ulei pe pânză, 70 x 50 cm

priveam o pasăre sus într-un cer înalt

stând culcat în iarbă sub el

pe planeta acestei mame Pământ

pe care eram atunci doar un străin rătăcit

părea o lebădă albă

mică de jos mare de sus

căutându-și cântecul ei ultim

personal unic poate doar pentru mine

cel întins în apele seninului

știa primisem o palmă recentă

ca ea într-o viață anterioară

un glonț

și apoi renăscuse din propriul ei ou

al cărui nume nu mi-l aminteam

oricât de greu aș fi încercat

era numele magic pe care-l trăiam

rătăcind spre acasă din nou

și nu numai asta nu reușeam

mă ustura obrazul degeaba

îl bărbieream îndârjit

cu furia urii străine

simțeam palma recentă crescând

ca un cântec de lebădă

în barba mea viitoare

pierdusem un fiu și ocazia

vieților mele trecute

și al numelui magic uitat

ratând renașterea din palmele mele

pictând la fel de degeaba

singura dezmierdare primită

îmi rămânea mângâierea umbrei

acelei lebede înalte senină

tăcând și căutându-și cântul

neauzit înainte pe obraz

amintindu-mi atât de clar și limpede

căderea